Cum poți deveni membru?

Ești interesat să devii membru al Coaliției pentru Educație?

Atunci, trebuie să știi că Federaţia Coaliția pentru Educație este deschisă tuturor persoanelor juridice – organizații neguvernamentale non-profit și apolitice – care îşi desfăşoară activitatea în domeniul educaţional şi care aderă la Statutul Federației. Aceste organizații trebuie să aibă interesul și capacitatea de a contribui la îndeplinirea obiectivelor și la implementarea acțiunilor pe care și le propune Coaliția pentru Educație. Pentru a vedea dacă suntem pe aceeași lungime de undă este important să parcurgi Manifestul Coaliției pentru Educație, un document la care au contribuit membrii fondatori în 2015 și care va fi supus unui proces continuu de îmbunătățire.

Poate fi acceptată ca membru activ al Federației orice asociație sau fundație care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

  • are obiect de activitate în domeniul educațional;
  • are publicat pe site-ul organizației sau poate pune la dispoziția membrilor Federației raportul anual de activitate;
  • a fost recomandată, în scris, de minim doi membri ai Federației Coaliția pentru Educație.

Pentru a deveni membru al Federației Coaliția pentru Educație, organizația aplicantă trebuie să depună un dosar de adeziune cuprinzând următoarele documente (un exemplar printat + o variantă electronică pe CD):

  • cerere de adeziune, în original, semnată și stampilată de reprezentantul legal al organizației aplicante;
  • Raportul anual de activitate al organizației aplicante (aferent ultimului an anterior celui în care solicită aderarea la Federație);
  • recomandari din partea a doi membri ai Federației Coaliția pentru Educație, în original;
  • o copie a certificatului de înscriere în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor;
  • o copie a actelor constitutive ale Asociației/Fundației aplicante – statut și act constitutiv (dacă modificările aduse statutului inițial nu sunt reunite într-un singur document, se va depune o copie a statutului inițial și a tuturor modificărilor ulterioare);

Dosarul de aplicație poate fi transmis prin poștă la adresa de corespondență (strada Pictor C-tin Stahi nr. 14, sect. 1, București), cu mențiunea pe plic: “Dosar aplicație Federația Coaliția pentru Educație”.

Categorii de membrii

Membrii activi sunt membrii cotizanţi care aderă la misiunea și valorile Coaliției și contribuie la activităţile prevăzute în mod explicit în programele Federaţiei. Aderarea lor este aprobată de către Consiliul Director al Coaliției. Membri activi pot fi doar organizațiile non-guvernamentale apolitice.

Membrii asociați ai Federației pot fi persoane juridice, relevante pentru domeniul educațional, care prin statut sau reglementări proprii nu pot deveni membri activi ai Federației. Aceștia nu au obligația de a contribui la patrimoniul Federației şi pot participa la lucrările Adunării Generale, fără a avea drept de vot sau de a fi aleşi în organele de conducere, administraţie şi control ale Federației. Aderarea lor este aprobată de către Consiliul Director.

Puteți consulta aici Statutul Federației Coaliția pentru Educație.