Despre noi

Cine suntem?

Coaliția pentru Educație (www.coalitiaedu.eu), o federație creată în 2015 de ONG-uri active în domeniu, are ca misiune asumată coagularea energiilor și resurselor pentru împlinirea unei viziuni curajoase despre învățare în România. Federația a fost constituită de un nucleu de organizații neguvernamentale cu peste 10 ani de experiență în domeniu și mii de beneficiari, pe diferite paliere ale educației, fie că este vorba despre preșcolari, elevi, studenți, educatori sau părinți.

Viziune: Școala în care fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul

FH2A9376-copy-e1433505238812-1024x362

Pentru aceasta, abordăm consecvent cinci teme majore din educație, cu priorități dezvoltate în Manifestul Coaliției pentru Educație (www.coalitiaedu.eu/manifest/):

  • calitatea resurselor umane;
  • participare și echitate în școli;
  • descentralizarea sistemului de învățământ;
  • curriculum și evaluare;
  • finanțare și bună guvernanță.

Și ne asumăm următoarele roluri:

  • să asigurăm un spațiu de dialog care strânge împreună oameni dedicați educației;
  • să formulăm propuneri și să promovăm modificări de politici publice/legislație în domeniu, ținând seama de temele prioritare;
  • să contribuim activ la dezvoltarea și implementarea unei strategii naționale pentru educație;
  • să facilităm schimbul de bune practici;
  • să semnalăm derapajele sistemului educațional față de cele mai bune practici internaționale.

Organizațiile membre ale Coaliției pentru Educație sunt: Asociația C4C - Communication for Community, Asociația OvidiuRoAsociația ROI, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, Fundația Noi Orizonturi, Organizația Umanitară CONCORDIAQuestifield, Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație,  Teach for Romania și Universitatea Alternativă. Acestora li se adaugă, ca partener, grupul EDUCATIVA.

Curajul, pasiunea pentru învățare, libertatea, respectul și spiritul de colaborare sunt valorile care ne-au adus împreună și ne ghidează în acțiunile noastre comune.

Poți afla mai multe despre inițiativele organizațiilor membre din publicația "Viitorul educației - 11 perspective pentru România", lansată în aprilie 2016, pe care o poți accesa aici.

alex2

În 2015, ne-am concentrat pe a coagula o viziune cât mai clară și pe a stabiliza structura Coaliției. Din 2016, ne propunem să atragem noi membri, într-un ritm cu care putem să ținem pasul în procesul de armonizare al membrilor Federației. Dacă dorești mai multe informații despre cum te poți implica, te rugăm să ne scrii la info@coalitiaedu.eu sau aici.

Procesul de formare și dezvoltare a Coaliției este susținut în perioada 2015/2016 printr-un proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.