Cele mai bune păcănele electronic gratis noi

  1. Cele Mai Jucate Jocuri La Pacanele: Trebuie să umple toate pătratele pentru a satisface de școlarizare, avem toate detaliile și actualizările de pe site-ul web.
  2. Las Vegas Casino Bonus Fara Depunere - După ce a jucat un pic Mega Moolah, m-am mutat la slingo.
  3. Jocuri Ca La Aparate Let S Get Ready To Rumble: Am fost plăcut surprinși de comentariile amuzante de acțiune ale lui Scrooge însuși și de atmosfera generală puternică de Crăciun, dar jocul în sine, din păcate, nu s-a schimbat prea mult.

Cele mai bune casino online

Top Cazino
Aterizând pe cel puțin 3 scatters, veți declanșa runda Bonus de rotiri gratuite, în care, în același timp, veți obține o reacție în lanț care activează funcția Rolling Reels pentru unii multiplicatori suplimentari convulsivi.
Aparate Pacanele Slots 77777
Aceasta este continuarea slotului divin Fortune Original și este produs și de NetEnt.
Există patru linii dedicate pe care le puteți apela, două pentru utilizatorii ruși, una pentru utilizatorii ucraineni și una pentru utilizatorii Vietnamezi.

Cazinou online 3d slot gratuite fara depunere

Cate Cazinouri Sunt In Romania
Și puteți începe să jucați imediat după ce faceți o depunere.
Aparat Păcănele
Chiar dacă este abia un an în momentul acestei publicații, bate o mulțime de alte nume mai mari, mult mai vechi din industrie, oferind o platformă bogată multivendor.
Coduri Bonusuri Casino

Menținerea burselor tehnologice și de reziliență – o măsură esențială pentru creșterea echității în educație

DOCUMENT DE POZIȚIE
Coaliția pentru Educație

26.06.2025

Menținerea burselor tehnologice și de reziliență – o măsură esențială pentru creșterea echității în educație

  • Actualul sistem de burse școlare sprijină participarea și este o soluție adecvată pentru scăderea disparităților

Context

Federația "Coaliția pentru Educație" consideră că propunerea Guvernului, a Ministerul Educației și Cercetării de a reduce cu două treimi bugetul alocat burselor școlare este îngrijorătoare. Decizia nu este fundamentată pe și nu răspunde nevoilor elevilor români, având în vedere că România se confruntă cu cea mai mare rate de abandon școlar din Uniunea Europeană. Înainte de orice modificare a mecanismului de acordare a burselor sociale și de reziliență, este esențială o evaluare riguroasă a impactului acestor măsuri, bazată pe date și dovezi, nu pe presupuneri. 

1 din 3 copii români trăiesc în sărăcie (35.4% dintre copiii între 15 și 19 ani, conform Eurostat) și 4 din 10 copii de 15 ani nu depășesc pragul de alfabetizare funcțională. Cele două realități, sărăcia și calitatea slabă a educației au fost adresate în România, prin efectele noii Legi a învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prin acordarea de sprijin financiar prin actualul mecanism de burse. După doi ani de implementare și ajustările din acest an școlar, directorii și profesorii confirmă că elevii vin mai mult la școală. Experiența unor state precum Franța, Brazilia, Portugalia sau Turcia arată că sprijinul financiar direcționat către elevii vulnerabili este una dintre cele mai eficiente politici educaționale pentru reducerea inechităților și creșterea accesului la educație.

Atât Consiliul Europei, cât și Comisia Europeană recomandă României accelerarea procesului de incluziune socială prin promovarea și susținerea concretă a măsurilor echitabile pentru membrii comunităților vulnerabile. Acordarea de sprijin (inclusiv prin burse) este prevăzută, de altfel, în Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2022-2027.

Este adevărat că numărul total al beneficiarilor de burse a crescut de la 537.000 in 2022 la 1,7 milioane de elevi în acest an școlar, conform unei analize apărute în presă. Creșterea se datorează inclusiv faptului că o parte din familii, cele mai vulnerabile, au avut mai puține bariere în depunerea cererilor de bursă socială, administrațiile locale fiind implicate în realizarea de anchete sociale.

Rata sărăciei în rândul copiilor a scăzut de la 45,2% în 2022 la 40,3% în 2023 și 35,4% în 2024 (Sursa). Bursele sociale, de reziliență și tehnologice contribuie la reducerea sărăciei, fiind un câștig pe care nu ne putem permite să-l pierdem. Și bugetul alocat poate fi contabilizat la totalul investiției în educație (chiar dacă există și o componentă de protecție socială), care rămâne la nivelul cel mai redus din Uniunea Europeană.

Mai mult, încă din 2023 studiile privind neparticiparea elevilor la evaluarea națională și examenul de bacalaureat ne arătau că bursele reprezintă o măsură eficientă de condiționare a prezenței elevilor la școală și pregătire pentru examenele naționale. În context, solicităm publicarea  rezultatelor studiului Efectele burselor școlare asupra participării elevilor la educație, realizat în 2024, conform raportului de activitate al actualului Institut de Științe ale Educației.

După cum afirmă și Consiliul Național al Elevilor, bursele nu sunt un privilegiu, ci un drept fundamental, care contribuie direct la combaterea abandonului școlar, susținerea performanței și incluziunea socială. Bursele sociale, tehnologice și de reziliență sunt o formă de reparație sistemică față de inegalitățile care afectează milioane de copii. Ele asigură un minim de sprijin financiar pentru transport, rechizite, hrană, haine sau alte nevoi de bază care, în lipsa acestora, devin bariere reale în calea accesului la educație. Acestea sunt investiții directe în copiii care altfel ar fi excluși din educație. Într-o țară în care peste 35% dintre copiii vulnerabili trăiesc într-o spirală de sărăcie intergenerațională, educația rămâne singura cale reală de mobilitate socială.

Bursele oferă copiilor o șansă reală la educație de calitate, compensând costurile ascunse ale "educației gratuite" și sprijină menținerea copiilor vulnerabili în școală. Bursele sociale, tehnologice și de reziliență sunt condiționate de prezența la școală, ceea ce le transformă în instrumente valoroase de sprijin activ pentru învățare, nu simple ajutoare pasive. Prin acestea, sistemul de educație își îndeplinește misiunea de a reduce inechitățile, de a încuraja progresul și de a investi în potențialul fiecărui copil.

Estimările Coaliției pentru Educație, pe baza datelor publice, arată că în anul 2025 peste 60% dintre bursele acordate sunt destinate copiilor din medii vulnerabile (burse sociale, tehnologice și de reziliență), în timp ce doar aproximativ 23% sunt burse de merit. Aceste cifre demonstrează că sistemul actual de burse nu răsplătește mediocritatea, ci sprijină progresul școlar al celor aflați în dificultate.

Intenția actuală a Ministerului Educației și Cercetării de a desființa acest echilibru între merit și reziliență semnalează o retragere dintr-o politică de echitate și o întoarcere la un sistem elitist, centrat exclusiv pe performanță de vârf, accesibil unui segment limitat din sistem. Această opțiune nu doar că este cea mai ieftină pentru stat, dar și cea mai riscantă pentru viitorul educației ca drept universal.

Cât despre propunerea ca bursele sociale să fie mutate ca responsabilitate de la Ministerul Educației și Cercetării la Ministerul Muncii, prin intermediul serviciilor locale de asistență social (copleșite în multe localități mici), atragem atenția că această schimbare ar transforma bursele dintr-o măsură educațională într-una de asistență socială, cu următoarele consecințe: 

a) ruperea legăturii cu școala - bursele nu ar mai fi condiționate de prezența la cursuri, ceea ce ar putea duce la creșterea absenteismului; 

b) scăderea accesului - birocrația și stigmatizarea asociate cu instituțiile de asistență socială ar putea descuraja familiile vulnerabile să aplice și 

c) reducerea cuantumului - există riscul ca bugetul alocat burselor să scadă și să se piardă transparența cheltuirii fondurilor.

A elimina sau externaliza acordarea acestor burse în afara sistemului educațional ar însemna renunțarea la responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării de a sprijini toți copiii să rămână în școală și să progreseze. Este o decizie ce ar putea avea efecte negative profunde asupra echității, coeziunii sociale și dezvoltării economice pe termen lung.

Recomandările Coaliției pentru Educație

  1.       Menținerea în structura Ministerului Educației și Cercetării a burselor sociale, tehnologice și de reziliență, cu finanțare adecvată și predictibilă.
  2.       Recunoașterea bursei tehnologice ca măsură strategică de prevenire și reducere a abandonului școlar, majoritatea elevilor din învățământul profesional provenind din medii vulnerabile.
  3.       Menținerea bursei de reziliență ca măsură strategică de creștere a performanțelor elevilor, în special în rândul elevilor vulnerabili. 
  4.       O mai bună informare a părinților și elevilor, mai ales în mediul rural, privind drepturile și condițiile de accesare a burselor.
  5.       Păstrarea criteriilor de acordare a burselor sociale, ce prevăd deja raportarea la veniturile/ salariu minim net. Simplificarea procedurilor birocratice / administrative și o mai bună coordonare între instituțiile implicate în eliberarea diverselor documente necesare, precum și digitalizarea procesului de întocmire a dosarelor pentru acordarea burselor sociale.
  6.       Elaborarea unei noi reglementări și/sau a unei strategii naționale coerente privind combaterea absenteismului școlar, în condițiile în care instrumentele existente nu sunt aplicate consecvent la nivelul școlilor. Ne exprimăm disponibilitatea de a contribui la acest demers, mai ales că subiectul a fost semnalat ca prioritar chiar de către domnul ministru la începutul mandatului.

România nu își mai permite să piardă copiii vulnerabili, care pornesc în viață cu dezavantaje sistemice, cauzate de accesul limitat la resurse și oportunități. Avem nevoie de măsuri coerente care să reducă aceste inechități și să creeze premise reale pentru ca fiecare copil, indiferent de mediul din care provine, să poată aspira la un trai decent și un viitor mai bun. Dacă se dorește o recunoaștere mai consistentă a excelenței și meritului, aceasta trebuie făcută prin identificarea de soluții financiare suplimentare, nu prin reducerea sprijinului acordat celor mai dezavantajați copii din sistem.

Justiția socială și performanța nu sunt în opoziție – dimpotrivă, pot coexista într-un sistem educațional matur, care valorizează atât efortul excepțional, cât și progresul obținut în condiții dificile. A continua investiția în bursele sociale și de reziliență înseamnă a susține un viitor mai echitabil pentru întreaga societate.

Alte informații relevante:

Bursa de reziliență se acordă elevilor cu medii mai mici de 9.50 și mai mari de 7, care se află în primii 30% din clasa lor, conform Ordinului nr. 5518/2024. Printre cei 154.000 de beneficiari din anul școlar 2024-2025 sunt și copii din mediul rural, licee tehnologice și școli profesionale, care nu se dau bătuți și care, indiferent de istoricul lor educațional, continuă să se lupte pentru un viitor mai bun prin educație.

Bursele sociale se acordă elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 1.287 lei (50% din salariul minim net pe economie) sau care se află în alte situații de vulnerabilitate (dizabilitate, orfani, boli cornice, etc).  În România există cel puțin 835.000 de elevi care mănâncă, locuiesc și merg la școală cu mai puțin de 1.287 lei sau mai puțin pe lună, bursele sociale sunt șansa lor de a rămâne în școală și a duce o viață demnă.

Foarte important, bursa socială se suspendă dacă elevul are un număr de 10 absențe nemotivate/luna, sau i se scade nota la purtare, sau se repeta anul, ceea ce crește eficicatitatea acestei măsuri pentru reducerea abandonului școlar. Nu în ultimul rând, la fel de important, bursa socială se acordă pe tot parcursul anului, reducând șansele ca părinții să retragă copiii vulnerabili pe parcursul verii de la școală.

Bursele tehnologice se acordă celor 61.000 elevi care au ales o rută de formare tehnologică și îndeplinesc condițiile de prezență. Aceste burse contribuie semnificativ la atractivitatea acestei rute și la reducerea abandonului școlar, care știm că este mai ridicat decât pe filiera teoretică. Mai mult, prezența acestei burse vine la pachet cu obligația partenerilor de practică de a dubla sprijinul financiar pentru care aleg această rută în sistem dual.

Imagine: freepik.com

Poziția Consiliului Național al Elevilor: https://consiliulelevilor.ro/wp-content/uploads/2025/06/Reducerea-burselor-decizii-de-moment-ce-ne-ameninta-viitorul.docx.pdf

Analiza privind bursele: edupedu.ro

Eurostat:https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ilc_peps01n__custom_17251072/default/table?lang=en

 

 

No Comments Yet.

Leave a comment