În echipa lărgită a Coaliției pentru Educație, am investit mult timp întrebându-ne care sunt valorile noastre și cum le trăim în familie, în organizațiile din care facem parte, ca membri ai Consiliului Director. Și, mai ales, cum pot fi ele asumate și trăite la nivel personal de membrii organizațiilor noastre.
Curajul, pasiunea pentru învățare, libertatea, respectul și spiritul de colaborare sunt valorile care ne țin împreună și care ne ghidează în acțiunile noastre comune.
La început, valorile alese au fost mai degrabă aspiraționale însă, odată cu inaugurarea acestei secțiuni a site-ului, ne asumăm să le considerăm inspiraționale, propunându-le tuturor celor care vor să își transforme viața prin transformarea educației.
2018 - 2020 înseamnă pentru Coaliția pentru Educație trei linii principale de acțiune.
Prima se referă la oameni: calitatea resurselor umane din educație.
Cea de-a doua – la bani: ajustarea inechităților din actualul mecanism de finanțare per elev prin creșterea finanțării publice a educației de calitate.
A treia este creșterea noastră sănătoasă și, de aceea, vrem să generăm impact inclusiv prin valorile pe care le trăim.
Pentru noi, este important ca oamenii care fac parte din organizațiile membre ale federației noastre să găsească valoare în a fi împreună, în Coaliția pentru Educație. Igiena spațiului comun și îngrijirea lui cu înțelepciune, astfel încât acesta să fie valoros pentru noi, iar noi să creștem împreună, depind de alegerile fiecăruia. Inclusiv de felul în care fiecare dintre noi trăiește autentic un set de valori comune.
În lunile care urmează, în această secțiune veți regăsi povești, interviuri, articole scrise de colegii noștri, puncte de vedere ale experților în educație.
Încercăm astfel să răspundem la întrebarea: Ce ar însemna să aducem în educație mai mult curaj, mai multă pasiune pentru învățare, mai multă libertate, mai mult respect și mai multă colaborare?