Caravana RestartEdu a reunit la Craiova peste 60 de participanți

COMUNICAT DE PRESĂ

grup RestartEduCV

22 februarie 2016, Craiova – Caravana RestartEdu a pornit joi, 18 februarie, la Craiova, cu peste 60 de inovatori în educație, care s-au adunat la Muzeul Olteniei Craiova. Profesori, liceeni, studenți, părinți, directori de școli, reprezentanți ai instituțiilor publice locale și ai organizațiilor neguvernamentale, antreprenori în educație, precum și jurnaliști interesați de cum arată o comunitate de învățare care să susțină școala, educația, s-au implicat în ateliere interactive pentru a găsi soluții la preocupările existente pe plan local, dintre care foarte multe se regăsesc la nivel național.

"Prezentăm acest model de a lucra împreună, în comunitate, pentru că suntem conștienți că școala este a comunității și că nimeni nu știe și nu poate acționa mai potrivit decât cei interesați, în orașul lor, în comunitatea lor. Restart în educație este un model de comunitate, care arată că putem lucra împreună la nivel local, mai ales dacă ne cunoaștem și ne raportăm unii la alții ca fiind la fel de valoroși și importanți. E o rețea de oameni, fără lideri formali, care vin împreună pentru că le pasă de viitor, de educația copiilor din comunitatea în care trăiesc”, a spus Daniela Vișoianu, președinta Coaliției pentru Educație, o federație a ONG-urilor din domeniu.

În ateliere deschise, participanții au fost invitați să abordeze preocupări – soluții – acțiuni concrete. De la implicarea familiei, reducerea abandonului școlar, reducerea analfabetismului funcțional, motivarea elevilor și pregătirea profesorilor, temele majore “au fost puse pe masă” și au fost orientate către soluții: ce lucruri concrete se pot face pentru ca situația să se îmbunătățească.

„Mă bucur că există atât de mult interes pentru educație în Craiova și sper să ținem legătura și să urmeze și alte evenimente prin care să ne cunoaștem mai bine și, de ce nu, să construim proiecte frumoase împreună”, a spus Claudia Cochină, reprezentanta Asociației “Aproape de TINEri”. Claudia Cochină și-a asumat rolul de a aduce acest model de comunitate în Dolj și își propune să susțină organizarea de întâlniri periodice.

Așa cum au aflat cu toții la întâlnire, inovatorii în educație împărtășesc preocupări comune și se sprijină reciproc cu soluții, precum:

  • caiete ale profesorului cu organizarea demersului didactic și resurse, cu spații de reflecție (ce a funcționat, ce resurse am avut, ce întrebări am primit de la elevi șamd);
  • valorificarea istoriei locale: ateliere olărit, ateliere meșteșugărești;
  • recuperarea statutului social al cadrului didactic (e.g. campania media ”România de nota 10”);
  • un contract tripartit real între școală, elev și părinte (obligații);
  • introducerea unor experimente de tip role-play (părinte la școală, elevul ”la serviciu”);
  • scrisori de recunoaștere a implicării /progreselor realizate de copii;
  • consilierea familiei în susținerea copilului în școală;
  • infrastructura școlară potrivită actului educational, inclusiv implicarea elevilor în amenajarea, ecologizarea și transformarea spațiului de învățământ;
  • organizarea de evenimente, strângere de fonduri pentru elevii din școală: donații, vânzare de produse artizanale (ex: mărțișoare) pentru elevii defavorizați, implicarea elevilor în activități care să îi sprijine pe colegii lor;
  • întâlnirea cu modele autentice: absolvenți, oameni de succes, personalități, care pot transmite mesaje corecte despre valori și cum obții succesul în viață;
  • proiectul celor “100 zile de școală”, aplicat de la clasa 0 la clasa a 9-a: copiii și profesorii au nevoie să se bucure împreună de momente de sărbătorire, celebrare;
  • workshopuri pentru profesori, teme propuse de elevi: ”cum să fim o resursă de inspirație pentru elevii noștri?”, ”cum să ne încurajăm elevii?”;
  • susținere financiară neîntreruptă pentru elevii navetiști;
  • reducerea birocrației pentru profesori (”parcă se urmărește succesul profesorului, punctajele pe care le adună, în loc de interesul profesorului”);
  • realizarea unor proiecte de echipă pe teme: mediu, alimentație sănătoasă, cunoaștere patrimoniu național (pornind de la organizarea echipei, temă, documentare care conduc la rezultat);
  • accent pe interesul pentru copil prin diminuarea birocrației, număr mai mic de copii la clasă (respectarea numărului de 25 de elevi într-o clasă), re-evaluare periodică;
  • disciplină și valori în familie (implicarea părinților prin ateliere și cursuri de educație parentală);
  • creativitate în procesul de predare și mai multă învățare prin practică și corelarea cu realitatea.

"Plec cu idei noi și cu preocuparea de a se schimba mentalitatea profesorilor", a spus Elena Dascălu, profesor la Liceul Auto Craiova, care a venit însoțită de colegi și câțiva elevi, ce au contribuit cu teme și idei valoroase privind posibile soluții. Elevii au ridicat problema găsirii de activități alternative la Facebook pentru copii/tineri. În relația profesor-elev, au propus găsirea unui mod ca elevii să ofere feedback profesorilor, inclusiv pentru a aprecia ceea ce le place. Liceul Auto Craiova a beneficiat de proiectul “Adoptă un liceu” și este un model în zonă pentru parteneriatul școală – mediu de afaceri – organizații neguvernamentale, numeroase inițiative fiind implementate împreună, la inițiativa elevilor și a profesorilor.

“Plec de la această întâlnire cu multe idei și experiențe noi. Voi încerca, la rândul meu, să integrez multe dintre ideile descoperite la această întâlnire în cadrul întâlnirilor cu părinții și colegii din școală". Andreea Nicolcea, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”.

Dintre organizațiile neguvernamentale, la eveniment au luat parte reprezentanți ai: Asociației Amazonia, Asociației Dominou, Asociației RoRec - Proiect Suporterii Patrulei de Reciclare, Fundației Noi Orizonturi – Clubul Impact, JCI Craiova, Parteneri din lumea intreaga ai României, UN Youth Craiova, Clubul Soroptimist International Craiova, Asociației pentru Turism Mehedintiul de sub Munte, Inffsolution etc. Pe lângă reprezentanți ai unităților de învățământ, au fost prezenți, de asemenea, reprezentanți ai unor instituții, precum: Inspectoratul Școlar, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, Palatul Copiilor - Craiova și Calafat, Universitatea Craiova.

Caravana RestartEdu se desfășoară, în cadrul proiectului de formare și dezvoltare a Coaliției pentru Educație, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Următorul eveniment va fi organizat la Ploiești, pe 27 februarie.

Link pentru fotografii de la eveniment: <a href="https://www.facebook Learn More.com/media/set/?set=a.1319319551416479.1073741863.390746287607148&type=3">aici.

Persoane de contact: Craiova - Claudia Cochina (claudia.cochina@aproapedetineri.ro, 0752 247 084)

București - Ovidiu Condurache (condurache.ovidiu@gmail.com, 0766 793 792)

No Comments Yet.

Leave a comment